Vodafone – legătura cu un operator – relații cu clienții – REACTUALIZARE

Se citește în: 2 min

Cu mulțumirile de rigoare pentru „Bobinel”, cel care și-a consumat din timpul său, scriind un mesaj aici, vă aducem la cunoștiință „noile, noutăți Vodafone / operator”…

Noua procedură gratuită dar în același timp tot mai complexă (aproape imposibilă) de a lua legătura cu operator uman Vodafone o vom descrie în cele ce urmează.

Din păcate este valabilă doar pentru cei care s-au „legat” cu un contract Vodafone și prin urmare plătesc abonament.
NU FUNCȚIONEAZĂ DE PE CARTELELE REÎNCĂRCABILE!

Pașii ca trebuie urmați pe scurt sunt:

  • *222 + 1 + 1
  • rostiți „legătură operator”
  • rostiți „legătură operator”
  • rostiți „altceva”
  • 2 + 4 + 5 + 0

În continuare vom detalia pașii de mai sus:

  • Formați *222 și așteptați să răspundă robotul Andreea.
    Imediat cum va spune „Bună, sunt Andreea”, apasați tasta „1”;
  • Robotul va face o pauză de cca. 1 sec, după care va „cânta” din nou piesa cu „Bună, sunt Andreea”.
    Apăsați (din nou) tasta „1”;
  • Robotul va spune ceva cu „Te ascult”.
    Imediat după, rostiți „legătura operator”;
  • Robotul va încerca din răsputeri să vă convingă să utilizați opțiunile prestabilite, miorlăind pervers să-i acordați încredere și propunându-vă diverse combinații, doar-doar să nu ajungeți la operator. Nu vă lăsați păcăliți.
    Rostiți din nou: „legătura operator”;
  • Robotul o să vă toarne o serie de opțiuni. Ignorați-o.
    Ultima opțiune pe care v-o propune este „altceva”.
    Rostiți cuvântul „altceva”;
  • Robotul o să zică OK și o să vă anunțe că vă transferă în meniul cu taste (încercând totodată să vă propună să formați *555, număr taxat cu 1.5 EUR/min) ca să rămâneți la serviciile roboțelei.
    Apăsați tasta „2”;
  • Robotul o să vă cicleze căteva meniuri.
    N-o bagați în seamă și apăsați după fiecare propunere (fără să ascultați ce răspunde) următoarele taste:
    Apăsați 4, 5;
  • O să auziți robotul spunând ceva de deblocare PUK/PIN.
    Apăsați tasta „0”;
  • Robotul o să-i dea cu mesajul „vă informăm că se înregistrează”…, apoi o să vă transfere apelul către un operator.
    După noroc, vă va raspunde din primele apeluri, sau veți avea de așteptat.

Mult succes!

ATENȚIE!!! NU SUNTEM VODAFONE !!!
Oricăt de ilogic pare mesajul, este mare nevoie de el aici…
Website-ul oficial al Vodafone este www.vodafone.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dimensiunea maximă a fișierelor încărcate: 20 Mo. Puteți încărca fișiere: image, audio, video, document. Link-urile YouTube, Facebook, Twitter, etc. vor fi automat inserate în mesaje. Drop files here