TransferGo, compania cu cele mai rapide transferuri online internaționale low cost, dedicată muncitorilor din afară, ajută românii de peste hotare să trimită bani acasă în doar 30 de minute. Sistemul de transfer al banilor local in – local out a transformat acest start-up într-o afacere cu tranzacții între 44 de țări, în valoare de peste 280 de milioane de euro în cei patru ani de la înființare, România fiind una dintre principalele piețe de dezvoltare ale companiei.
“Oferim un serviciu esențial emigranților care muncesc din greu în țări străine și care au nevoie să trimită bani acasă ieftin, în timp real și în condiții de siguranță. Unii dintre ei fac transferuri săptămânale, prin urmare au nevoie de soluții eficiente. TransferGo își dedică eforturile pentru a-i ajuta pe aceștia să-și sprijine familiile, deoarece compania a fost fondată chiar de către o echipă de migranți. Suntem bucuroși să putem susține muncitorii de peste hotare pentru că știm că ei au nevoie de ajutor cel mai mult”, a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO & Co-fondator TransferGo.
TransferGo este în prezent cea mai convenabilă modalitate pentru imigranți și întreprinderi deopotrivă, de a trimite bani online în străinătate. Compania oferă servicii de transfer rapid de bani online la costuri mai mici decât băncile și sumă garantată la destinație, fără vreun cost ascuns. În ultimul an, peste 15.000 de români au trimis bani prin TransferGo, mulți dintre aceștia fiind migranți care lucrează în străinătate, care au reușit să economisească astfel până la 90% din costurile lor de transfer.
În timp ce băncile percep o taxă medie de transfer de 10 ₤, TransferGo are o taxă fixă de transfer de de 0,99 ₤ pentru bani livrați în următoarea zi lucrătoare, 1,99 ₤ pentru bani livrați în aceeași zi sau 4,99 £ pentru bani livrați în doar 30 de minute. De asemenea, destinatarul primește suma care a fost rezervată de către expeditor, indiferent de fluctuațiile valutare, iar cursul valutar practicat de către TransferGo este unul extrem de avantajos comparativ cu cel al băncilor.
Sistemul inovator TransferGo este simplu, dar foarte eficient, prin transfer local in – local out, ceea ce înseamnă că nu este nevoie ca banii să părăsească țara. Concret, expeditorul face o tranzacție locală în contul bancar TransferGo din aceeași țară, iar compania plătește local în contul bancar al țării de destinație. În acest fel tranzacțiile sunt cu până la 90% mai ieftine și banii ajung la destinație în câteva minute.
Sursa: www.hotnews.ro