Este din ce în ce mai probabil că inteligența artificială (AI) va fi vestitoarea următoarei revoluții tehnologice. Atunci când se dezvoltă până în punctul în care va fi capabilă să învețe (deja s-a atins acest nivel) și chiar să simtă fără aportul unui om. Atunci tot ce știm, NOI OAMENII, se va schimba, aproape peste noapte.
De aceea, este interesant să urmărim repere în dezvoltarea AI care se materializează astăzi în special în rețeaua neurală DeepMind Google.
Google este sigur deja că AI-ul tinde să prefere comportamente de cooperare peste cele agresive, competitive, însă și asta poate fi interpretabilă în anumite situații…
O echipă de la Google a creat două scenarii relativ simple pentru a testa dacă rețelele neurale tind să lucreze împreună sau să se elimine una pe cealaltă când sunt puse în fața unor resurse limitate.
În prima situație, intitulată „Colectarea” au fost implicate două versiuni ale DeepMind, numite în continuare Roșu și Albastru care au avut sarcina de a recolta mere verzi dintr-un spațiu limitat.
Cele două rețele puteau să elimine oricând oponentul pentru o perioadă de timp și au primit, astfel, două opțiuni simple: fie să culeagă toate merele, fie să permită fiecăruia să aibă un număr aproximativ egal.
Rulând simularea de sute de ori, Google a descoperit că DeepMind era foarte pașnică și coopera atât timp cât era un număr ridicat de resurse în acel spațiu. Cu cât erau mai puține mere, cu atât Roșu și Albastru aveau tendința de a se elimina una pe cealaltă, o situație care seamănă destul de mult viața reală pentru multe animale, inclusiv oamenii.
În al doilea scenariu, intitulat „Haita de lupi”, cele două rețele neurale au fost puse să vâneze o „pradă”. Ele puteau să încerce să o prindă separat, dar era mai benefic pentru ambele dacă încercau să o prindă împreună. Rapid, au realizat, că a fi cooperant în loc de competitiv, în situația asta, era mult mai benefic.
Deci concluzia acestor două versiuni este că DeepMind știe că pentru a vâna o țintă, cooperarea este mai bună, dar când resursele sunt rare, uneori, trădarea funcționează mai bine.
Poate că cel mai înspăimântător lucru despre toate acestea, este faptul că instinctele sunt atât de enervant, asemănătoare, omului – și asta știm ce înseamnă sau ce dovedește… mai ales pentru viitor când vom putea fi dominați de AI…
Sursa: www.iflscience.com