OLX a devenit mijlocul preferat de fraudare al unui număr record de oameni de către așa zișii hackeri (cu toate că e un rang prea înalt acesta pentru majoritatea simplilor infractori).
Alături de phishing prin pagini clonă, trimiterea mărfurilor cu defecte ascunse și alte „păcăleli” se practică o metodă mult mai rapidă și eficientă pe care o descriem în continuare.
Așa zisul vânzător postează mărfuri atractive ca preț, motivând o urgență a lui sau lipsa de utilitate pentru el a produsului. Tot odată solicită avans pentru transport (cca. 30 lei) motivând că a mai trimis de multe ori mărfuri care i s-au returnat după deschiderea coletului și că el nu mai vrea să ajungă să suporte cheltuiala cu transportul mărfii în cazul returului (de parcă o marfă se returnează în cazul în care corespunde descrierii).
De asemenea, precizează că ei lucrează cu alt curier decât cel al OLX, prin urmare vor să evite comanda de transport prin OLX care ar trebui validată de ei, astfel notificând că marfa există, că tranzacția există, că urmează să expedieze, etc.
De fapt ei doresc să încaseze „avansul”, suma aferentă transportului, după care ei nu mai trimit nimic și dispar.
De obicei vor sa li se trimită banii prin Revolut, nu într-un cont bancar din RO, unde ar putea fi depistați.
După ce primesc banii, vă vor bloca pe OLX, Whatsapp, tel. etc. pentru a nu mai putea nici să le vedeți anuțul și nici comunicația pe OLX.
Oricum conversațiile le poartă prin Whatsapp cu dvs. pe un număr prepay și acesta neidentificabil.
OLX, așa cum veți găsi informații pe website-ul lor, „ajută” clienții fraudați, trimitându-i la poliție…
Din nou, atenție la cumpărături!