Brevet Samsung – cameră duală, similar cu văzul uman

Începutul acestui an ne aduce și un brevet din partea celor de la Samsung, aplicație care dezvăluie modalitatea de funcționare a unui sistem de tip dual-camera integrat pe un smartphone. Din câte putem observa, se merge pe un sistem similar cu cel văzut de ochii umani.

Încă nu este clar dacă Samsung Galaxy S8 va sosi cu o cameră foto duală, dar tot mai multe materiale ce apar, confirmă într-o tot mai mare măsură acest lucru.

Sistemul pare să fie similar cu cel întâlnit pe LG G5 (unde senzorul principal era responsabil cu captura foto standard, pe când senzorul secundar era capabil de realizarea unor fotografii wide inedite). Totuși, din câte ne dezvăluie aplicația brevet, se pare că Samsung are în minte o altă funcționalitate pentru acest setup dual.

Aflăm că senzorul wide este capabil să urmărească orice obiect aflat în câmpul vizual, în timp ce senzorul principal va realiza fotografii clare unde atât subiectul, cât și background-ul vor fi focalizate. Se notează aici și faptul că senzorul principal adoptă lentile telephoto ce vor permite și ajustarea zoom-ului fără a se pierde din focalizare. Desigur, ne așteptăm și la oferirea unor funcții ce ne vor permite modificarea punctului de focus chiar și după realizarea fotografiilor și poate chiar la un mod Portret ca pe iPhone 7 Plus.

Sursa: www.mobilissimo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *